Povești pentru copii de Petre Ispirescu

Broasca ţestoasă cea fermecată

Categoria: Petre Ispirescu
A fost odata un împarat, și el avea trei feciori. Cand le-a venit și lor vremea de însuratoare, le-a zis împaratul:

– Dragii mei copii, v-ați facut mari; mergeți de va cautați ursitele, ca sa intrați și voi în randul oamenilor.
– Vorbele tale, tata, sunt pentru noi ca o icoana la care ne închinam, raspunsera copiii și, dupa ce îi sarutara mana, se gatira, care mai de care, sa plece mai curand.
Fiul cel mare se îmbraca cu hainele ce le avea el mai bune, lua oaste cu dansul și banet de ajuns.
Mergand spre rasarit, ajunse la curtea unui împarat care avea o fata, singura la parinți. O peți de la tatal ei, împaratul, și învoiala se și facu.
Asemenea și cel mijlociu, dupa ce se dichisi și el cum știu mai bine, pleca și el înspre apus. Ajunse și el la curtea unui alt împarat, carele asemenea avea o fata. Facura vorba, și iute, iute, se logodi și el cu dansa.
Pe fiul cel mai mic, însa, nu-l tragea inima a pleca în pețit. Dara n-avu ce-și face capului, caci tata-sau îl trimitea întruna sa caute a se capatui și el. Lua și dansul niște haine, numai sa nu zica nescine ca nu s-a gatit, și de cheltuiala ce pe apa nu curge, și pleca și el, știi, cam în dorul lelii.
Dara unde sa se duca? Nici el, iaca, nu știa. Mișca și el picioarele a lene, unul dupa altul înaintea lui, numai sa zica ca umbla, apuca pe o carare ce întalni în cale, și merse pe ea, fara sa-și dea seama unde se duce. Cand, ce sa vezi d-ta? Poteca pe care apucase, îl scoase drept la un eleșteu mare. În cale vazu o nuia lunga de alun pe care o lua, așa de florile marului, fara sa știe ce are sa faca cu dansa.
Ajungand pe marginea eleșteului, se așeza și el acolo jos, și, privind cu nedomirire, ia așa numai ca sa zica și el ca face ceva, balacea cu nuiaua prin apa, și facea haz cum sare stropii de apa, cand o lovea. Apoi începu a cugeta. El vedea ca fiecare strop de apa, cand pica înapoi la matca, se face cate un armean (cerc) împregiurul lui, și de ce merge se marește, pana ce intra iarași în sanul matcei de unde a ieșit, fara mai pe urma sa se cunoasca nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul lui, ci totul ramanea ca mai-nainte, adica fața apei lucie ca o oglinda.
El era dus cu gandurile. Se uita și nu mai vedea, tot da cu nuiaua în apa, și nu știa ce facea. Nu mai simțea daca este, ori nu mai este. Cand, iata ca o broasca țestoasa ieșise pe luciul apei, și se uita galeș la dansul. Unde lovea el cu nuiaua, și unde se deschidea talazurile care înconjura varful nuielei, acolo, țașt! și dansa, și ochii de la dansul nu și-i mai lua.
Se uita la dansul parca sa-l soarba cu privirea. Dara el nu vedea, nu auzea. Atata era de dus cu mințile.
În cele din urma, cum, cum, baga de seama ca o broasca țestoasa se ține dupa varful nuielei lui. Se uita și el la dansa, și parca îi zicea inima ceva, dara nu pricepu nimic.
Cand se trezi bine din cugetarile lui, vazu ca soarele da în asfințit. Se scula binișor, fara sa-i pese de ceva, și se duse acasa.
A doua zi iarași așa facu, fara sa-i plesneasca prin cap ceva, și fara sa-și mai aduca aminte ca plecase în pețit.
A treia zi, cum se scula, pleca iarași la marginea eleșteului. Pasamite îl tragea ața la ursita lui.
Și cum sta el acolo și se juca cu nuiaua în apa, iara broasca țestoasa îi tot sarea pe dinainte și se uita la dansul cu dor, își aduse aminte, la urma urmelor, ca el era plecat în pețit, și ca frații lui erau a se întoarce a doua zi cu logodnicele lor.
Tocmai cand voi sa se scoale și sa plece spre a merge sa-și încerce și el norocul, iata ca broasca mai țașni o data, iar el își arunca ochii la dansa mai cu bagare de seama. Se uita drept în ochii broaștei, și simți un nu știu ce, colea la inimioara, pare ca îl sagetase ceva. Șezu iarași jos. Ar fi voit sa plece, dara parca îl pironise cineva locului. Mai voi el sa faca ceva cumva, așa ca sa se departeze, dara în deșert. Picioarele nu se mai mișcara, ca și cand ar fi fost butucite.
Se mira de asta lancezeala. Și, mai aruncandu-și cautatura la broasca, vazu ochii ei, pare ca stralucea de un foc ce simțea ca îl atinge. Atunci își lua inima în dinți și striga:
– Asta sa fie logodnica mea.
– Îți foarte mulțumesc, dragul meu iubit, îi raspunse atunci broasca. Cuvantul tau a sfaramat toate farmecele ce ma țineau înlanțuita. Tu ești ursitul inimii mele. Pe tine te voi urma pana voi avea viața în mine.
Se sperie oarecum, fiul de împarat, cand auzi pe broasca vorbind.
Ar fi rupt-o d-a fuga, dara graiul ei era dulce și viersul cu lipici ce avea îl facu sa-i ramaie talpile lipite de locul unde sta.
Broasca se dete de trei ori peste cap și se facu o zana gingașe, și plapanda, și frumoasa; cum nu se mai afla sub soare. Îi venea flacaului, de drag, sa o soarba într-o lingura de apa. Dara se opri, și nu facu nici o mișcare, ca sa nu supere ori sa îndaratniceasca pe zana a veni dupa el, caci simți ca, de aci înainte, fara dansa nu va putea trai.
Se pusera la vorba, și nici ei nu știau ce vorbesc. Aci începeau una, aci lasau alta, pana ce se pomenira ca amurgise. Și fiindca a doua zi era sa vie frații cu logodnicele lor, spuse zanei ca se duce sa înștiințeze și el pe tatane-sau ca a sa-și aduca și el logodnica.
Broasca intra iarași în eleșteu, iara dansul pleca la curtea împarateasca. Mergea el, dara parca-l tot oprea cineva în cale. I se parea ca-l trage cineva de la spate de haine. El se tot întorcea de se uita înapoi. Nu vedea nimic, însa el își tot întorcea capul și se uita. Noroc ca i se scurtase calea și ajunse acasa, caci, de ținea drumul mai lung, te mira de nu ramanea cu gatul stramb, de atata uitat înapoi.
Daca ajunse și gasi pe toți ai lor adunați la tatal sau, începu sa le povesteasca șiretenia celor ce i se întamplase. Cand ajunse sa le spuie ca a zis broaștei:”Tu sa fii logodnica mea”, toți se umflara de ras deodata și începu a-l cam lua peste picior cu vorbe în doi peri și cu glume nesarate. Vru el sa le spuie cine a fost broasca, dara nu-i detera ragaz, caci îi luau vorba din gura, și-l cam dedeau în tarbaceala cu graiuri care mai de care pacalitoare.
Daca vazu, tacu din gura și înghiți rușinea ce-i facura frații înaintea tatalui sau. Se gandi el:”Acum o mie de vorbe un ban nu face. Lasa, își zise el, sa vedem ca cine rade mai la urma, rade mai cu folos”.
A doua zi fiecare flacau zbura la logodnica sa. Iara împaratul puse de împodobi palatul și cetatea cat se putu mai frumos, ca sa-și primeasca nurorile. Oamenii umblau cete, cete prin cetate, ca în zi de sarbatoare, ostașii se gatira ca de alai, pana și copiii se veseleau de veselia împaratului.
Venira unul dupa altul feciorii cei mai mari ai împaratului cu logodnicele lor. Ce e drept, și ele erau frumoase, hainele pare ca le erau turnate pe dansele. Fiecare își adusese zestre însemnata: robi, cai, caruțe ferecate; și le priimise împaratul cum se cuvine împaraților și fiilor de împarați.
Ei, daca se adunara la un loc, adusera vorba iarași despre broasca fratelui lor celui mai mic, și începura împreuna cu logodnicele lor a grai despre dansul cam în dodii.
Îi ținura de rau tatal lor, caci de, orice s-ar zice, fiu îi era și al mic, și îl durea la inima cand îl luau în ras, dara toate fura în deșert, caci, deși nu mai vorbea de rau aievea în fața împaratului, pe din dos, însa, își bateau mendrele, cum voiau, își dedeau coate de radeau, și chiar se vorbira, amandoi frații cu logodnicele lor, sa faca pe fratele lor mai mic de ras și ocara, cand va veni cu broasca țestoasa înaintea împaratului.
Fiul cel mic al împaratului daca se duse și el sa-și aduca logodnica, broasca cea țestoasa ieși din eleșteu la dansul, se dete de trei ori peste cap și se facu om ca toți oamenii. Vorbira ce vorbira, apoi fiul împaratului îi zise sa se gateasca sa mearga. Atunci ea îi raspunse:
– Dragul meu logodnic, trebuie sa știi ca și eu sunt fata de împarat, și înca fata de împarat mare, și avut, și puternic. Dara blestematele de farmece ne-a acoperit palaturile cu apa aceasta murdara, împarația ne-a fost rapit-o dușmanii, și pe mine m-a facut precum m-ai vazut.
Vorbele ei mieroase, viersul ei placut, de pare ca te ungea la inima, nu altceva, zapacise oarecum pe bietul fecior de împarat, dara, țiindu-și firea și nepierzandu-și cumpatul, el îi mai zise:
– Lasa astea acum. Odata daca te-am ales, tu ești a mea, floncaneasca lumea ce va vrea. Gatește-te, îți zic, și aidem, ca ne așteapta tatal, cu frații și cu cumnatele mele.
– La noi este obiceiul, adaoga zana, ca înainte de a merge la cununie, sa ne îmbaiem.
– Ne vom îmbaia la palaturile tatalui meu, raspunse el.
– De ce sa mai facem p-acolo tevatura? Sa ne îmbaiem aci.
Și facand un semn cu mana, apa eleșteului se trase într-o parte și într-alta, și în locul lui se vazura niște palaturi, stralucitoare de podoabe, încat la soare te puteai uita, dara la dansele ba. Aurul cu care erau poleiți stalpii și ciubucele de pe langa streașina licarea de-ți lua ochii.
Zana lua de mana pe fiul împaratului și intra în palat. Vezi ca el ramasese cu ochii bleojdiți, ca unul ce nici dansul, deși era fecior de împarat, nu mai vazuse asemenea scumpeturi.
Și fiind gata baile și apa încropita numai ca laptele cand îl mulge de la oaie, intrara fiecare în cate o baie și se îmbaiara.
Fiul împaratului nu cuteza sa calce pardoseala baii și pe velințele cele de mare preț ce erau așternute prin palat, de mila sa nu le strice frumusețea.
Baia era pardosita cu tot felul de marmura lustruita și adusa din meșteșug așa, încat închipuia fel de fel de flori, de pasari și cate nagode toate. Apa ciuruia din țeve aurite și o lua cu nastrape și cu caușe de aur. Ștergarele erau de matase și în țesatura cu fir de cel mai bun și cu margaritare.
Dupa ce ieșira din baie și se îmbracara, trecura prin gradina, unde mirosul florilor îi îmbata.
Zana porunci și trase la scara o caruța ferecata în aur, cu patru telegari de mancau foc. Caruța era împodobita cu pietre nestemate de sclipeau în fața soarelui ca cine știe ce lucru mare. Ei se urcara. Cum se puse el langa dansa, un luceafar se așeza pe fruntea ei, și așa stralucea de orbea pe cei ce se uitau asupra danșilor.
Amandoi erau îmbracați cu niște haine scumpe și foarte frumoase. Caii pornira. Dara zburau de parca n-atingeau pamantul, iara nu ca mergeau. într-o clipa ajunsera la împaratul, tatal baiatului, carele îl aștepta și se ciudea de atata întarziere.
Cand îi vazura, toți înțelesera ca aceasta era femeie de pe alte taramuri, și lauda pe fiul de împarat pentru o așa nimerita și neașteptata alegere. Frații cei mai mari o malcira, vazand atata frumusețe și atata bogație. Mai mare stralucire și gingașie ca aceasta nu se mai vazuse sub soare și pe la danșii pana atunci. Începura a-și da coate, a-și veni în cunoștința și a se cai de rasul ce facusera de fratele lor.
Împaratul nu mai putu de bucurie, cand vazu ca fiul sau cel mai mic îi aduce în casa minunea minunilor. Zana se purta cu mare bunacuviința, și vorbi astfel încat robi toate inimile. Oaspeții nu-și mai luau ochii de la dansa și urechile lor nu mai ascultau alte vorbe, decat vorbele ei, ca mult erau cu lipici.
Fiii cei mari ai împaratului povațuira pe logodnicele lor ca sa faca și ele tot ce va vedea pe zana ca face, și la cununie și la masa.
Împaratul își împlini pofta inimii lui. El dorise, vezi, sa-și cunune toți copiii într-o zi, și așa și facu.
Era vesel împaratul pentru aceasta, cat un lucru mare.
Dupa ce se cununara fiii împaratului cu logodnicele ce-și alesesera fiecare, se prinsera în hora și jucara, ca la nunta unui împarat. Ceilalți jucau, nu jucau, dara zana cand juca, parea ca n-atinge pamantul. Lumea privea și i se umplea inima de mandrie, caci fiul cel mic al împaratului lor adusese o așa zana sa o domneasca. Oamenii se luau la prinsoare ca nici în cer nu se gasea o mai mare frumusețe ca ceea ce aveau ei dinaintea ochilor lor.
Între acestea veni seara, și se puse o masa d-alea împarateștile. Împrejurul mesei împaratești, o mulțime de alte mese erau puse pentru boierime, pentru negustorime și pentru prostime. Se pusera la masa.
Nurorile cele mari ale împaratului țineau ochii ținta la zana sa vaza ce face ea ca sa faca și ele, dupa povața soților lor.
Zana, din fiecare fel de bucate ce se aducea la masa, lua cate nițele și baga în san. Asemenea facura și cumnatele ei. Mancara și se veselira cat le ceru inima.
Cand se sculara de la masa, zana se duse la împaratul socru, îi saruta mana, îi mulțumi, și, scoțand din san, de unde bagase bucatele, un manunchi de flori bine-mirositoare, i-l dete ca semn de iubire fiasca.
Odata se umplu locul de un miros așa de frumos și strein, cum nu mai mirosise oamenii locului aceluia. Atunci toți într-o glasuire strigara:”Sa ne traiasca doamna și împarateasa noastra”, iara ea, fara a se mandri, se trase din naintea împaratului cu totul smerita și se așeza langa soțiorul ei.
În calea ei, începu a curge de printre încrețiturile hainei sale margaritare, de umplu locul; iara mesenii, cu buni, cu proști, se plecara și le adunara.
Ducandu-se și nurorile cele mai mari ale împaratului sa-i mulțumeasca, îi sarutara și ele mana. Cand voira însa a scoate și ele din san ce pusesera în timpul mesei, bagara de seama ca hainele lor sunt murdare și terfelite de bucate, încat nu mai semana a haine puse pe om, ci a alte dihanii, și se facu un ras de mila lor în toata nunta, încat plecara umilite în camarile lor ca sa se schimbe, fiindca nu mai era chip a mai sta așa îngalate la nunta.
Atunci mulțimea, cu mic, cu mare, și împaratul împreuna cu dansa, strigara într-un grai, ca acești soți sa-i domneasca de aci înainte. Împaratul se coborî din scaun, și se urca fiul cel mic cu soția sa.
Aceasta împarateasa cu rostul ei cel blajin, cu purtarea cea cumpatata, se facu de o iubira pana și cumnatele ei. Iara fiul împaratului, cu agerimea minții lui, cu înțelepciunea cea fireasca și cu povețele împaratesei, soția lui, domni în pace, în liniște și în veselie toata viața lui.
Eram și eu p-acolo. Și fiindca am dobandit și eu un os de ros, mi-am pus în gand sa va povestesc, boieri d-voastra, lucruri care, de s-ar crede, m-ar da de minciuna;
Citește Broasca ţestoasă cea fermecată pe telefon Android sau iOs

Оставить комментарий

reload, if the code cannot be seen

Вход на сайт