Poveste: Zâna zânelor

A fost odată un împărat mare şi puternic, şi el avea trei feciori. Făcându-se mari, împăratul se gândi fel şi chipuri cum să facă să-şi însoare copiii ca să fie fericiţi. Într-o noapte, nu ştiu ce visă împăratul, că a doua zi, de mânecate, îşi chemă copiii şi se urcă cu dânşii în pălimarul unui turn ce avea în grădină. Porunci să-şi ia fiecare arcul şi câte o săgeată.
Citește toată povestea

Poveste: Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei

A fost odată un moş şi o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare şi mălai, n-aveau legumă. Trăiau şi ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trenţăroşi şi nespălaţi, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea a fi mai isteţ decât cei doi mai mari, dară era olog de amândouă picioarele. El se numea Ţugulea.
Citește toată povestea

Poveste: Hoţu împărat

   A fost odată un împărat mare şi puternic. Abia la vremea cărunteţei dobândi şi el un copil. Bucuria lui fu nespusă când se văzu şi el tată, şi toată împărăţia lui fu veselă dinpreună cu dânsul, căci acest împărat era bun, drept şi temător de Dumnezeu. Pentru aceasta, el făcu mult bine poporului său. Şi toţi într-un gând şi într-o glăsuire dete mărire Domnului că s-a îndurat a le da un moştean al împărăţiei.
Citește toată povestea

Poveste: Fata de împărat şi fiul văduvei

A fost odată un împărat foarte bogat şi puternic. Acest împărat avea un fecior şi o fată. Întâmplându-se să-i moară feciorul, îl îngropă cu mare cinste şi alai ca pe un împărat. Când fu a duce mortul la biserică, fata împăratului ceru a merge şi dânsa să-l petreacă. Aşa de păzită era fata aceasta de tată-său, încât până atunci nici soarele nu-i văzuse feţişoara, nici vântul nu-i bătuse părişorul. Ea se îmbrăcă în negru şi-şi lăsă părul despletit pe spate, şi aşa merse de petrecu pe frate-său la groapă. Şi aşa gătită îi şedea şi mai bine decât altminteri. Căci, nu e vorba ea era foarte frumoasă. Crinii şi viorelele rămăseseră pe jos şi nici la degetul cel mic al ei nu le punea.
Citește toată povestea

Poveste: Voinicul cel fără de tată

  A fost un împărat ş-o împărăteasă. Ei aveau numai o fată şi o păzea ca lumina ochilor lor. Ea n-avea voie să iasă nici până în grădină fără dădaca ei. Aceasta o ţinea de aproape şi n-o scăpa din vedere nici cât ai da în cremene. Fata, tot şezând la fereastră, vedea pe un june fluieră-vânt de colo până colo. Într-o zi uitându-se la el, o văzu şi el şi, ţintind ochii în ochii ei, ea simţi un fior, apoi ca o scânteie de foc o arse ceva la inimă. Se trase fata de la fereastră şi spuse dădacă-sei ce i se întâmplă. Atunci dădaca ei îi zise:
Citește toată povestea

Poveste: Înşir-te mărgăritari

 A fost odată un fecior de boier mare, şi după ce cutreierase ţările, răzbătând prin toate unghiurile, se întorcea la moşia sa. Şi trecând printr-o cânepişte, văzu trei fete ce munceau la cânepă. El îşi căuta de drum în treaba lui, fără să ia aminte la cele ce tot spuneau fetele. Când ajunse la urechile lui nişte vorbe ce-l trezi, căci era dus pe gânduri. Se întoarse la fete şi le întrebă:
Citește toată povestea

Poveste: Povestea unui băieţel inventiv

Unui băieţel îi plăceau tare mult lucrurile complicate. Prinsese drag de ele încă de când era foarte mic şi murea de curiozitate.

Ambiţia de a realiza cele mai sofisticate maşinării îl făcu să depăşească viteza creşterii în vârstă a altor copii.

Nu vă povestesc despre cât de repede rotiţele minţii lui se-nvârteau deoarece mi s-a părut extrem de periculos să încerc să pătrund în mecanismul inteligenţei unui băieţel atât de inventiv şi de studios.

Mi-am aruncat, însă, privirea, cam slabă, pe cărţile şi schemele lui extraordinare, din care nu am priceput nici o boabă.
Dar atunci am ştiut - cu cea mai mare precizie literară - că băieţelul acesta va deveni... inventatorul pe care toţi copiii cărora le place cartea (chiar şi de poveşti) îl vor preţui.

“Bunele cunoştinţe sunt pentru aceia care le întrebuinţează la fapte bune.” (Filaret - Mitropolitul Moscovei)
Citește toată povestea

Poveste: Povestea unei călătorii

A răsărit luna... Ea cunoaşte povestea fiecărui vis care s-a pierdut pentru totdeauna... Prin faţa ei trec, spre palate cu vârfurile în nori, caleştile de aur şi de argint ale primilor, dar şi ale celor din urmă povestitori...

La început de noapte, luna-şi străbate grădina ca să guste din cuvintele coapte, în a căror sevă îi stau frumuseţea şi puterea multă, apoi se aşează pe cer şi ascultă... Cum se apropie caleştile, cum suduie vizitii, cum se dau jos întâi domnişoarele şi pe urmă copiii. Iar, la sfârşit, cei ce se înclină şi istorisesc peripeţiile unui aşa drum - aproape nepământesc.

Un avion sau o navetă spaţială, trebuie să recunoaştem, ar strica atmosfera aceasta un picuţ ireală, cu care, pe cei ce vor să se încredinţeze că nu e doar vrajă, povestitorul îi prinde în tainica mreajă.

Ştiaţi că, până la al nu ştiu câtelea răsărit de soare, orice poveste împărtăşită poate să devină nemuritoare?

Citește toată povestea