x

Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei

A fost odată un moş şi o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare şi mălai, n-aveau legumă. Trăiau şi ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trenţăroşi şi nespălaţi, ca vai de ei. Cel mai mic...

Hoţu împărat

A fost odată un împărat mare şi puternic. Abia la vremea cărunteţei dobândi şi el un copil. Bucuria lui fu nespusă când se văzu şi el tată, şi toată împărăţia lui fu veselă dinpreună cu dânsul, căci acest împărat era bun, drept şi temător de...

Făt-Frumos cu părul de aur

A fost odată într-o pustie mare un pustnic, şi petrecea singur singurel. Vecinii săi erau fiarele pădurilor. Şi aşa era de bun la Dumnezeu, încât toate dobitoacele i se închinau, când se întâlneau cu dânsul....

Voinicul cel fără de tată

A fost un împărat ş-o împărăteasă. Ei aveau numai o fată şi o păzea ca lumina ochilor lor. Ea n-avea voie să iasă nici până în grădină fără dădaca ei. Aceasta o ţinea de aproape şi n-o scăpa din vedere nici cât ai da în cremene. Fata, tot şezând la...

Povestea unui băieţel inventiv

Unui băieţel îi plăceau tare mult lucrurile complicate. Prinsese drag de ele încă de când era foarte mic şi murea de curiozitate. Ambiţia de a realiza cele mai sofisticate maşinării îl făcu să depăşească viteza creşterii în vârstă a altor copii. Nu...

Povestea unei călătorii

A răsărit luna... Ea cunoaşte povestea fiecărui vis care s-a pierdut pentru totdeauna... Prin faţa ei trec, spre palate cu vârfurile în nori, caleştile de aur şi de argint ale primilor, dar şi ale celor din urmă povestitori... La început de noapte,...

Judecătorul

A fost odată, în marea familie a Pădurii din Povesti, o ceartă grozavă. Toate animalele au participat la ea. Numai gȃzele scăpară, fiindcă pe gȃze nu le poţi prinde uşor să le baţi atunci cȃnd ceva nu îţi convine sau cȃnd cearta se încinge prea...

Lenea și Prostia

Au fost odată două surori: Lenea și Prostia. Nimic nu le plăcea din tot merită prețuit pe lume: nici Bucuria cea simplă, nici Frumusețea cea armonioasă, nici Respectul cel cuviincios, nici Munca cea plină de modestie. Nici una, nici alta… Ba,...

Mica rază

A fost odată o fetiță care, ȋn fiecare zi, pleca puțin de acasă, pentru a călători prin lumea poveștilor. Nu trebuia decȃt să deschidă o minunată carte cu poze, să citească două-trei rȃnduri și gata, era departe… Atȃt de departe, ȋncȃt nu mai vedea...

Şoricel de bibliotecă

A fost odată un şoricel de bibliotecă. Era un şoricel de bibliotecă fiindcă aşa dorise mama lui. Ea îl trezea dimineaţă devreme şi îi arăta rafturile pline de cărţi ce trebuiau devorate. Şoricelul nu ştia de ce trebuiau devorate, dar îi făcea mamei...

Poveste pentru copiii care nu vor să meargă la culcare

A fost odată un băiețel pe nume Soare. Era un băiețel deosebit. Trăia sus pe cer și era foarte luminos încât lumina tot orașul. Copiii îl iubeau nespus de mult pe Soare încât atunci când acesta își făcea apariția de după nori, ei începeau să sară de...

Omul de piatră

A fost odată un împărat şi o împărăteasă, amândoi tineri şi frumoşi, dar nu făceau copii....

1 2 3