A fost odată un şoricel de bibliotecă.
Era un şoricel de bibliotecă fiindcă aşa dorise mama lui. 

Ea îl  trezea dimineaţă devreme şi îi arăta rafturile pline de cărţi ce trebuiau devorate.

Şoricelul nu ştia de ce trebuiau devorate, dar îi făcea mamei pe plac, deoarece, la sfȃrşitul unei zile petrecute în compania cărţilor groase, primea un păhărel - cȃt un  degetar - cu lapte nespus de dulce.

Înainte de a roade paginile cărţilor, şoricelul avea datoria de a le citi; pare-se pentru a aduna multe cunoştinţe şi a deveni, astfel, primul savant din lumea rozătoarelor.  Evident, după exemplul strălucit (şi, mai ales, bine plătit) al şoricelului bucătar.

Însă, un lucru nu prea mergea în toată afacerea asta: rȃvna mititelului nu era pe măsura rȃvnei mamei sale, care începuse deja să dea interviuri în faţa unui ciob de oglindă:

-Fiul meu a dat gata, pȃnă acum, trei rafturi de bibliotecă.  E specialist în matematică şi astronomie, în chimie şi botanică.  Germana o chiţăie cursiv, la fel şi engleza.  Doar partiturile pentru pian nu le-a putut digera încă … Sărăcuţul, nici să doarmă nu mai are timp, dar îl înţeleg: este atȃt de studios şi de ambiţios!

În timpul acesta, ceilalţi şoricei alergau netulburaţi prin podul casei, printre jucării vechi şi manuale şcolăreşti,  apoi ieşeau în cȃmp, unde li se pierdea urma pentru cȃte o zi întreagă.  Seara se întorceau acasă, “prăpădiţi şi la fel de proşti”, după cum li se dădea de înţeles, fără însă a le fi refuzată porţia de caşcaval, furat cu mare demnitate din cămara proprietarilor.

Păhărelul cu lapte, îl primea, se înţelege, doar şoricelul de bibliotecă, deoarece se trudea nespus pentru o carieră de succes, cȃt mai departe de hotarele acelei case modeste, care îi ţinea pe toţi.

Într-o zi, însă, ce să vezi?  Proprietarul cel bătrȃn, care nu mai dădu prin bibliotecă de vreun an de zile, intră pentru a căuta o carte cu poveşti.  Cȃnd să o apuce, prinse coada micuţului savant, care nu avu nici timp, nici pricepere să scape, şi acum se legăna cu capul în jos, chiţăind după ajutor.

-Ce-mi faci dumneata aici? îl întrebă omul mirat, cu ochii la rafturile de pe care dispăruseră cărţile sale cele mai scumpe.

-Eu?  Studiez!  răspunse şoricelul de bibliotecă, nutrind speranţa că omul îl va elibera pentru totdeauna de această corvoadă!

-Sper că nu mi-ai mȃncat şi cartea cu poveşti!  Dacă mi-ai mȃncat-o şi pe aceasta, nu scapi viu de aici!

-Nu, pe asta nu! zise el uşurat.  Mama a zis că nu-mi este de niciun folos acolo unde vreau eu să ajung!

-Bine, atunci îţi dau drumul! rȃse omul.  Spune-i mamei tale că biblioteca mea este prea mică pentru un şoricel atȃt de ambiţios ca tine.  De aceea, ar fi bine să vă mutaţi într-o casă mai mare. 

-O să-i spun, domnule!  Dar, vă rog, la plecare, puteţi să-mi daţi si mie să citesc ceva… mai uşor?

Aşa se face că micul rozător de bibliotecă primi cartea cu poveşti, descoperi pasiunea cititului, apoi pe a scrisului şi, în ciuda mamei sale, care îl voia savant, deveni un simplu şi fericit şoricel scriitor. povesti, povesti pentru copii, povesti scurte, Şoricel de bibliotecă